Home » Istorie » Andrometer, indicatorul cu care îţi puteai măsura succesul în viaţă în urmă cu 250 de ani – FOTO

Andrometer, indicatorul cu care îţi puteai măsura succesul în viaţă în urmă cu 250 de ani – FOTO

Publicat: 10.01.2016
Invenţia fost realizată în secolul al XVIII-lea

În secolul al XVIII-lea, Sir William Jones era cunoscut pentru faptul că pusese bazele cercetării în domeniul limbilor indo-europene. După ce a absolvit Universitatea din Oxford, Jones a lucrat ca şi tutore pentru lordul Althorp, fiul primului conte de Spencer.

În 1774, pe când avea numai 16 ani, tânărul i-a prezentat contelui un sistem de indicatori, prin care putea să-şi îmbunătăţească capacităţile morale şi intelectuale. Noua invenţie a fost denumită Andrometer.

Foto: mentalfloss.com

Tânărul i-a explicat nobilului că sistemul „permite oricărei persoane să-şi afle meritele identificând în tabel vârsta pe care o are şi comparând-o cu aptitudinile descrise în paralel. Astfel, îţi poţi da seama la ce nivel de cunoştinţe ai ajuns, în domenii precum artele sau ştiinţele”.

Deşi Andrometer  a fost conceput mai mult pentru amuzament, el poate fi folosit ca un mod prin care ne putem aminti ceea ce dorim să realizăm în viitor. Cel mai probabil, la acea vreme, contele a luat în serios tot ce i s-a spus.

Sursa: mentalfloss.com

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu

Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi

De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an

De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”

Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024

O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean

ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?

Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”

SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship

Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski

Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte

Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?

Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte

Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?

Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice

Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ